Orice boala incurabila este ca un blestem pentru cel ce o are, pentru Aurel (nasul meu) a fost ca o penitenta. El a fost un om care si-a trait viata din plin si cred ca in ultimele luni din viata s-a impacat cu gandul asta. Era un om caruia ii placea sa traiasaca, a iubit multe femei (sau cel putin asa se lauda), a construit o familie, ii placeau petrecerile si pescuitul. Era un nonconformist si genul de om care daca isi dorea ceva se zbatea si obtinea (in limita posibilitatilor). A facut si bune, a facut si rele.
La inmormantare, preotul a tinut slujba noastra ortodoxa si a citit cateva pasaje (spre rusinea mea nu stiu care din Biblie sau din Psalmi). Unul din ele se referea la momentul mortii in care personajul isi lua adio de la lumea noastra, spunea ceva de genul: "Unde sunt odoarele si lucrurile mele de pret ? Cum ma mai bucur eu de ele acum? Unde sunt surlele si chimvalele care imi cantau dulce la ureche? Unde sunt turmele si robii mei? Unde este puterea mea ? Toate sunt acum pierdute, pentru ca eu mor si nu am cum sa le iau cu mine! Din tarana am venit, in tarana ma intorc si le las pe toate in urma mea!"
Alt pasaj vorbea despre cat de implacabila este moartea: "Ma uit pe acest camp plin de oase. Cine poate sa imi spuna care sunt ale robului, care sunt ale stapanului? Care sunt oasele imparatului sau ale osteanului? Cine poate sa faca diferenta cand moartea ia totul dupa ea si nu ne lasa nimic!"
Pe urma mi-am adus aminte de o vorba a tatalui meu, care imi spunea de multe ori: "Costele tata, cu o moarte suntem toti datori pe lumea asta! Asta este o datorie de care nu scapa nimeni, orice ar face! Fiecare o sa o plateasca mai devreme sau mai tarziu!"
Toate astea au fost pentru mine atat de evidente atunci si le-am simtit adanc in trupul si mintea mea incat m-am eliberat! Am inteles intr-un fel in care nu pot sa il explic adevaratul sens al celor spuse de preot la slujba de inmormantare.
Mi-am dat seama ca oricat voi alerga, oricat ma voi consuma si oricat voi strange, toate sunt desertaciune. Cand voi plati datoria toate se vor risipii !
Asta nu inseamna ca, gata, ma calugaresc sau trec la budhism. Dar a schimbat ceva in mine si apreciez altfel ceea ce am acum, exerientele pe care le traiesc, dragostea din jur si micile bucurii. Lupt pentru mine si pentru cei care conteaza pentru mine, dar in alt fel!
Am mai fost eliberat si de o piatra de pe suflet. Piatra care se facea din ce in ce mai grea odata cu trecerea zilelor in aceasta lume nebuna, violenta, rea si amagitoare. La sfarsit oasele mele nu se vor deosebi de cele ale celui ce vrea puterea, nu se vor deosebi de cele ale celui ce ne doreste si ne face rau, nu se vor deosebi de cele ale bogatului sau saracului, toate vor fi oase mancate de timp.
Asta m-a eliberat de puterea lor asupra mea sau poate de puterea lupului rau din sufletul meu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu