O altă metodă de a împrumuta copiilor ochii noştri este să le dăm etichete pozitive pe care le pot utiliza în legătură cu ei înşişi. "Mulţumesc că mi-ai adus asta - eşti foarte generos.", "Mi-a plăcut că l-ai ajutat pe fratele tău azi după-amiază, eşti o persoană foarte bună." Aşa vor şti cum să se eticheteze singuri. Ei îşi descoperă propria identitate, iar acesta este un lucru pozitiv.
Fragment din cursul Trusa cu Instrumente pentru părinţi ce va fi lansat de Corporeanima sub licenta Parents Inc. - New Zealand
Etichetele pe care le dăm ca părinţi copiilor noştri sunt baza credinţelor viitoare care se clădesc în ei. Dacă tot timpul îi repeţi copilului anumite etichete, el are tendinţa să le creadă si atunci când nu este cazul. Copilul le va îngloba în sistemul său despre lume şi despre el însuşi şi aceste etichete îl vor influenţa foarte mult în viaţa de adult. Am observat, de exemplu, o bunică care era cu nepoţelul de vre-o 5 anişori la plimbare. Pe lângă faptul că a vorbit destul de mult la mobil şi ţipa la copil să fie cumnte şi să stea "la un loc", arunca cu tot felul de etichete în el, unele destul de "periculoase". Copilul, ca orice copil, avea energie care trebuiea consumată, alerga pe lânga bunica, dar aceasta nu dorea să fie prea "deranjată" când vorbea la telefon, cu toate că a ieşit cu nepoţelul la plimbare. La un moment dat, bunica a terminat de vorbit la telefon şi s-a apucat să-i facă o morală de parca copilul avea 25 de ani şi înţelegea toate sensurile vieţii. L-a făcut rău şi obraznic (sincer mi-e mi-a lăsat impresia unui copil plictisit şi la locul lui - iar eu am 2 copii şi pot face diferenţa dintre unul "obraznic" şi unul plictisit), i-a ţinut morală cam 10 minute. Mă uitam cum copilul lăsa încet umerii în jos, se gârbovea şi se întrista, practic corporaliza etichetele negative ale bunicii. După ceva timp, copilul i-a cerut bunicii pizza. Bunica a reacţionat imediat şi i-a zis că nu-i ia pizza deoarece "Nu merită!". Copilul a întrebat "De ce?", iar răspunsul a fost: "Pentru că ai fost obraznic!". Copilul nu înţelegea şi a tot insistat. In următoarele 5 minute, bunica i-a spus de 18 ori (am numărat) că "nu merită". După stilul interacţiunii in cele 20 min. de observaţie, este foarte probabil ca bunica să îşi eticheteze nepotul aşa cam tot timpul. Dacă o să o facă suficient timp şi în mod repetat, va reuşi în cele din urmă să sădesca o ditamai credinţa limitativă în nepotul ei, aceea că "NU MERITĂ". Când va fi adult, copilulul în cauză, probabil că îşi va irosi potenţialul şi va rata destule ocazii să fie împlinit si sigur pe el, deorece eticheta pe care el o crede este aceea că nu merită. Aşa poate să ajungă să creadă că nu merită o soţie aşa cum işi doreşte, ca nu merită o plată mai bună, că nu merită o viaţă mai bună, că nu merită să fie lăudat, etc, asta fără să aibă habar de unde vine. De la o bunică care neintenţionat l-a etichetat aşa mult timp când era mic. Ce putea face bunica, simplu daca realiza asta atunci, să-i spună nepoţelului motivul real pentru care nu îi ia pizza şi atât. Ea l-a spus la un moment dat (că trebuie să mănânce cu toată familia cina şi sunt aşteptaţi acasă), dar cred că doar eu l-am auzit, bunica a plecat cu copilul de mâna ciondănindu-se, el întrebând De ce?, iar ea răspunzând invariabil că Nu meriţi!
ATENŢIE LA ETICHETE !
Doar îţi iubeşti copilul şi îţi doreşti ce este mai bun pentru el - şi tu şi el meritaţi o viaţă frumoasă, împlinita! Etichetele pozitive şi creşterea încrederii în sine sunt cele mai bune căramizi cu care poţi clădi asta în copii tăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu