miercuri, 11 aprilie 2012

Despre Ţara lui Papură Vodă sau cum "Noi nu ne vindem ţara, decât după ce o demolăm!"

Cum spunea Baiazid în vestita poezie:
"Cu o ură nempăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,"
Nu am nici barbă şi nici o ură nempăcată, dar o silă surdă şi o greaţă de zile mari am de când văd că ultimele guvernări din Ţara lui Papură Vodă fac praf tot ce le stă în cale şi poartă sigla Made in Romania.

Aşa că nu pot trece falnic, fără păs peste ultima suflare a Institutului Cantacuzino, singurul producator de vaccinuri si seruri Made in Romania.

În institutul Cantacuzino  nu se mai produce nimic de ceva timp, de când statul, sau mai bine zis "oameni de bine" din actuala guvernare au făcut tot posibilul ca acesta să nu capete aprobările necesare pentru producţie. La pachet cu un director hotărât să inchidă institutul, că doar de aia a fost pus acolo, prohodul şi coliva sunt gata! Urmează certificatul de deces, sec, rece, fără pomeni si parastase, ca să nu se prindă ţugulanu` că a fost făcut iar la buzunare. Piatra de mormânt a fost pusă de onor conducere institut cu ultimul scandal al vaccinului antigripal şi dacă se sapă mai mult se poate vedea cine a avut interes să iasă aşa, este simplu şi poţi afla numai dacă stai de vorbă cu oamenii din institut, ei ştiu dar sunt ameninţaţi sau blazaţi.

Vaccinurile de febră tifoidă, dizenterie, difterie, poliomelită, etc, produse de institut, au disparut rând pe rând, nu mai spun de Cantastim şi Polidin. Polidinul fiind un ser imuno-stimulator de excepţie, o ştiu pe pielea mea, a copiilor mei şi a sutelor de alte rude şi cunoştinţe. Orice medic care are peste 30 de practică şi nu este un vânzător de medicamente poate susţine acest lucru.

Institutul Cantacuzino în perioada `70 - `80 (perioada comunistă) producea peste174 de produse biolgice, vaccinuri si seruri. A tot produs, a luat premii internaţionale, vaccinurile erau cele mai ieftine din România (la o calitate comparativă cu cele din import), aveau cele mai puţine efecte secundare şi poate cel mai important lucru: erau de producţie 100% românesc, testat pe genomul populaţiei din România în perioada în care testele şi aprobarea de folosire nu se făcea pe criterii financiare ci pe criterii de sănătate şi verificare a efectelor pe termen lung. Institutul Cantacuzino a avut un real aport la starea de sănătate a multor generaţii de români.

Nu vreau să fac descrieri ale produselor, oricine poate googălii un pic şi găseşte foarte uşor informaţii. Ceea ce este mai periculos şi într-un fel ascuns, adică se merge pe burtă, este faptul că de pe piaţă dispar medicamentele româneşti ieftine şi eficiente, de ex. Colistinul, împreuna cu alte substanţe folositoare, cum ar fi vitamina C fiole (acum este marfă de contrabandă), Polidinul, etc. Această dispariţie este însoţită de accesul din ce în ce mai facil pe piaţa internă a medicamentelor şi substanţelor de import mai proaste, mai scumpe, mai netestate pe termen lung şi cu mai multe efecte adverse.

Nimeni nu are interesul să protejeze produţia internă, nu mai zic să o ajute! 
 Asta se întâmplă nu numai cu medicamentele ci şi cu toate resursele: petrol, gaze naturale (mai nou cu cele de şist), minereuri (cupru, argint, aur, etc), agricultură, turism............ şi bomboana de pe colivă este SUSŢINERA PUBLICĂ  a proiectului Roşia Montană de către Băse !

Ce se întâmplă drag guvern şi coaliţie nu vă mai sprijină vestul în alegeri dacă nu cianurizaţi ţara şi nu daţi pe degeaba şi ultimele resurse!? AŞA DE DISPERAŢI SUNTEŢI !??!!

Eu vă urez exact aceea sănătate şi fericire pe care o doriţi voi acestui popor!

Tot suntem în postul paştelui şi Dumnezeu ne vede pe toţi aşa cum suntem!

Niciun comentariu: