luni, 30 noiembrie 2015

De 1 Decembrie - Teama-Politica-Poporul

Evenimente unul peste altul, arestari una peste alta, politica de Dambovita ca sa inchida gura tugulanului.

Cam asta este 1 Decembrie de anul asta in Romania.

Razboi in Siria cu mici lovituri sub centura intre rusi si americani. Atentate teroriste in Franta.
Teama, spaima, teroare, state care aparent sunt incapabile sa isi protejeze cetatenii.

Lume panicata, Uniunea amenintata, legi dictatoriale scoase de la naftalina.
Oare cum se face ca razboiul din Siria se muta mediatic si propagandistic in Europa sub forma atentatelor teroriste?

Mor oameni nevinovati, dar cui ii pasa!?

Deprimant, dar am gasit un citat care mi-a placut, il impartasesc cu voi:

"Sistemul se va brăbuşi dacă refuzăm să cumpărăm ceea ce ne vând ei-ideiile lor, versiunea lor a istoriei, armele lor, noţiunea lor a inevitabilului.


Amintiţi-vă asta: Noi suntem mulţi şi ei sunt puţini. Ei au mai mare nevoie de noi decât avem noi nevoie de ei.



O altă lume nu numai că este posibilă, ea deja se formează. Într-o zi liniştită, dacă asculţi cu atenţie, îi poţi auzi răsuflarea!"

Arundhati Roy

duminică, 8 noiembrie 2015

Tot pentru tine draga leader-cu motivatia cum stai?

Draga leader, cand te-ai simitit ultima oara ca un capitan in fruntea oastei, urmat de oameni loiali, inaintea unei batalii importante?
Cand ai simitit ultima oara energia data de grupul de grupul de oameni pe care ii conduci ca te ridica si te duce catre tinta pe care voi toti o doriti?
Cand ai avut ultima oara inima calda si plina de puterea data de satisfactia oamenilor tai ca au ajuns acolo si ca se bucura de victorie?
Cand ai simtit ultima oara caldura din inima oamenilor care te inconjoara si recunostinta lor ca i-ai adus acolo unde isi doreau?
Cand ai simtit ultima oara siguranta data de grupul tau, de oameni tai, de poporul tau si nu pe cea data de functie/titulatura/bani/posesiuni?

Daca  nu cunosti aceste sentimente inchide aceasta postare si fa altceva, nu este pentru tine!
Daca ai aceste sentimente acum, in muschii tai, atunci bucura-te de moment si lasa postul asta, sti deja despre ce este vorba!
Daca cunosti aceste sentimente dar iti aduci aminte vag de ele, citeste mai departe, mai ai ceva sanse!

Nu te tin de vorba foarte mult, draga leader, dar vreau sa iti aduc aminte de ceva, indiferent ca esti profesor, manager, patron, politician sau un simplu om care doreste sa faca ceva pentru cei din jurul lui. Te-ai intrebat ce ii motiveaza pe oamenii tai? Te-ai gandit ce ii face sa vina la tine si sa ramana cu tine in toate momentele grele sau de cumpana? Daca ai uitat raspunsurile, iti sugerez sa ti cont macar de "cele 7 porunci":
  1. Oamenii te urmeaza daca sunt recompensati corect pentru munca si participarea lor. Asta poate sa insemene: plata corecta, servicii de calitate, produse de calitate la un pret corect, scoli/spitale/autostrazi/profesionisti/etc.pentru cetateni, samd.
  2. Oamenii sunt motivati daca sunt implicati. Implicarea poate fi in comunitate, luarea deciziilor, informarea periodica, comunicarea clara si deschisa cu toti catre toate nivelurile. Oamenii vor sa fie bagati in seama si sa se tina cont de parerea lor, de experienta lor. Oamenii vor sa contribuie.
  3. Oamenii te urmeaza daca sunt integrati intr-o viziune, daca se vad parte a unei misiuni. Lectia Colective este relevanta, misiunea celor care au iesit in strada dupa ce tinerii au murit in club a fost foarte clara. Oamenii nu au avut un leader concret, au avut doar "ingeri cu aripile arse" care au jucat rolul de leaderi. Oamenii au nevoie sa stie si sa simta ca sunt conectati, ca fac parte si trag pentru un bine colectiv, pentru un obiectiv de grup,al grupului lor, nu pentru interese meschine, individualiste.
  4. Oamenii raman cu tine daca sunt valorizati si recunoscuti. Recunoaste valoarea oamenilor si foloseste-o ca sa creasca valoarea grupului. Creste increderea in ei, ca sa creasca increderea in grup si in leader. Arata-le ce este valoros in ei si cum ei fac ceva cu valoare. Promoveaza valorile si recompenseaza efortul. Daca tu nu imi arati ca sunt valoros si merit cum vrei sa iti arat valoare si de ce crezi ca meriti sa te investesc cu increderea mea?
  5. Oamenii te urmeaza si lupta impreuna cu tine daca ii imputernicesti sa faca asta si le acorzi increderea ta. Oamenii sunt puternici si misca muntii din loc daca sunt responsabili si imputerniciti sa isi cladesca propriul destin. Oamenii au nevoie de ocazii, de increderea acordata ca pot si de responsabilitatea faptelor lor.
  6. Oamenii au nevoie de provocari. Rutina omoara energia, provocarea o creste si le sporeste stima de sine. Antrenamentul si schimbarea data de provocare sunt cheia catre evolutie. Intotdeauna exista loc de mai bine, intotdeauna putem fi mai buni, mai eficienti, mai prosperi, mai echilibrati cu natura, mai destepti, mai experimentati, mai creatori, mai aproape de cel de langa noi, mai......buni leaderi.
  7. Cel mai bun leader este cel care creste leaderi. Cel mai bun politician este cel care pleaca relaxat de la putere pentru ca stie ca a crescut oameni politici buni. A crescut oameni care vin din urma sa faca, poate mai bine, treaba pentru care a fost ales. Incrancenarea inseamna dependenta de egoismul tau si rupere de grup, nu mai esti leader, esti altceva mult mai urat si decazut. Promoveaza oamenii care merita, nu iti vor lua locul ci te vor inalta. Fi mentor si invatator pentru oamenii pe care ii conduci, majoritatea oamenilor isi doresc sa cresca, sa evolueze, sa invete si sa devina importanti pentru semenii lor.
In incheiere draga leader, citeste asta:
 "Cea mai mare frica a nostra nu este aceea ca suntem slabi. Cea mai mare frica a nostra este ca suntem puternici peste masura. Lumina din noi, nu intunericul, ne inspaimanta cel mai tare.
Ne intrebam: Cine sunt eu ca sa fiu stralucit, maret, talentat, fabulos?
De fapt, cine esti tu, ca sa nu fi toate acestea?
Esti un copil al lui Dumnezeu. Viziunea ta mica nu serveste cu nimic lumea...In momentul in care ne eliberam de fricile noastre, automat prezenta noastra ii va elibera pe ceilalti!"
Este oare despre tine, draga leader sau despre cei care sunt cu tine?
Este oare despre cei care au murit in Colective sau despre cei care ies in strada sa protesteze?
Este oare despre noi toti, cei care am ramas si mai avem inca puterea sa schimbam ceva?


sâmbătă, 19 septembrie 2015

Pentru tine drag „Leader”- alune, măgari şi leadership



Ce ar putea avea în comun aceste 3 lucruri sau care ar fi coordonatele lor comune?
Păi cam au, ar zice nea Mărin şi nu trebuie să facem o cercetare filozofică.
Dacă ne uităm în majoritatea companiilor de pe piaţă este un puternic vid de leadership. Nu mai zic de politică şi crizele din Comunitate. Leul se aşteaptă ca puii de lup să fie lupi dar se poartă cu ei ca un măgar, iar atunci apare problema.

Poza alăturată este grăitoare, dar nu asta ar fi problema cea mai mare, că le dai alune şi primeşti maimuţe. Asta este o rezultantă naturală pe dulcele nostru plai mioritic. Romanul indura multe.
Din fericire maimuţa poate fi dresată şi pentru alunele tale să presteze la un nivel comod pentru tine sau pentru conducerea companiei. Problema apare atunci când te apuci să zbieri ca măgarul, să dai din copite, în stânga şi dreapta, să faci multă balegă pe toţi cei care sunt sub coada ta şi să te aştepţi ca maimuţa să facă ca lupul. Şocul mare este că nu vei auzi un lup mârâind la concurenţă şi vânând clienţii in haită si nici realizandu-si sarcinile cu responsabilitate. Vei primi răgete răguşite de frică, nasuri aburinde pe lângă coada ta şi multă balegă în loc de profit. Başca că unii lupişori nu mai suportă mirosul şi pleacă la alta haită, iar maimuţele rămân la tine şi se transformă încet, încet în măgăruşi.

Povestea, tristă, este la nivel naţional, nu numai într-o amărâtă de companie. Transcende gardul firmei şi graniţele tării şi se plimbă prin Europa. Este năucitor să vezi că acum, după minim 50 de ani de studii şi cercetări, descoperiri şi modele de business, metoda biciul şi morcovul este încă cea mai des folosită. Am observat ca discret si cu multe justificari de eficientizare costuri/criza morcovul dipare, dar biciul nu. Este năucitor şi dezastruos pentru un mediu de business fragil ce se desfasoara într-un mediu politico-economic schimbător. Năucitor este că şi numărul profesioniştilor scade vertiginos. Te loveşti de acest lucru la frizer, la service-ul auto, la medici şi în spitale, în şcoli şi grădiniţe şi în multe companii de stat sau private. Un prieten haios spunea că poate au facut ruşii un virus să elimine profesioniştii din ţară! Partea proastă este că îi elimină şi prin alte părţi. Este îndeajuns să te uiţi la ştiri şi să vezi la ce se pretează primarul capitalei, prim-ministrul şi o întregă haită flămândă de politicieni, angajaţi ai statului si mai ales oameni de aşa zise afaceri. Ce mă îngrozeşte pe mine este că nu mai ai speranţă nici in ţările europeene pe care le credeai cu capul pe umeri. Vestul nu mai este în stare să facă faţă crizelor: economice, greceşti, politice, cu migranţii, etc. Este bătaie pe o învăţătoare bună, abia găsesti un medic bun, abia mai gasesti o tara normala in care sa muncesti cinstit si sa te bucuri de asta. Profesioniştii devin rara avis.

Cum o vorbă românească spune ca: „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!”, mă uit mai aproape în grădina noastră şi le spun „leaderilor”:
„Dacă o persoană merge într-o direcţie şi, după o vreme, se uită în spatele lui şi acolo sunt oameni, atunci este un leader! Dacă nu este nimeni, atunci a făcut o plimbare...” Daca un politician crede ca poate fura fara ca nimeni sa il vada, se inseala. La fel de mult se inseala daca crede ca romanul este vesnic prost si nepasator.

Un leader are viziune, responsabilitate şi este ca lupul alfa ce are grijă de toată haita. Trăim vremuri interesante şi mai sunt oameni buni, înca se pot creşte leaderi din ei. Lucrurile se mişcă cand de jos încep să se mişte.
  Ar fi frumos să avem un cap luminat şi leader charismatic în acelasi timp, dar nu îl vad eu acum, sper să apară.
Până atunci hai să mai lăsăm biciul şi să ne uitam la lupişorii din haită, sunt lupi sau măgăruşi?
Dacă sunt măgăruşi, oare leaderul rage sau mârâie?

duminică, 6 septembrie 2015

Încrederea-Speranţa-Credinţa




Când mă jucam cu copii mei şi îi aruncam în sus, ei râdeau, pentru că ştiau că îi voi prinde întotdeauna. Aceasta este Încrederea.




 

În fiecare noapte când ne culcăm, nu avem garanţia că în ziua următoare ne vom trezi vii, dar continuăm să punem ceasul să sune pentru a ne trezi. Aceasta este Speranţa.


Datorită secetei prelungite, locuitorii unui sat au decis să se roage ca să fie ploaie. Când s-au strâns să se roage în biserică, un copil a venit cu umbrela. Aceasta este Credinţa.


Trei lucruri esentiale care nu trebuiesc pierdute sau uitate. Impreuna cu Iubirea ne fac inima mai usoara, drumul mai neted si sigur, oameni mai buni si mai nobili.

Traim zile interesante, imi place mie sa spun. 
Migrantii risca tot ca sa isi puna familiile si copii la adapost de cea mai mare urgie creata de om: RAZBOIUL! 
Primarul Oprescu este arestat pentru mita si prins in fapt. Incet, incet iese la suprafata mazga imputita a minciunii, trasa de adevarul cel slab si uitat.
Oamenii sufera si altii comenteaza pe FB ca niste mici nazisti speriati ca cineva le va fura ceva...ce? Nici ei nu stiu! Suntem atat de mici la suflet si handicapati emotional ca nu suntem in stare sa ne punem in locul unui tata care isi vede mort copilul de 3 ani pe o plaja. De nebun si terorist ce este, face el asta? 
Mamele cu copii in brate risca tot ca sa iti ia tie... ce? Praful de pe toba!? 
Asa am ajuns?
Nu ne mai interseaza nimic de cel de langa noi si traim amagirea ca noua nu ni se poate intampla!? Generali de carton si guvernanti belicosi declara ca a venit sfarsitul lumii si musulmanii ne vor invada. 
De ce asta, cand toti migrantii vor in Germania, ce treaba au ei cu Romania!? 
Si daca au, oare noi suntem mai caini decat cainii si refuzam sa intindem o mana unui om ce fuge de moarte!?

  Celor ce nu inteleg ce inseamna razboiul, le recomand sa faca un mic efort si sa citeasca cateva volume scrise de Sven Hassel sau sa stea de vorba cu cineva care a vazut cu ochii lui ce face aceasta fiara dezlantuita de om. Mie mi-a povestit bunicul, tata si alti oameni aproipiati ce au trecut prin zilele negre ale anilor '30-'50. Un alt om drag mie mi-a povestit ce a vazut in Africa secolului 20. Am citit mult si am vazut multe documentare, dar, realitatea este cu mult mai rea.

Iubirea este cununa. Increderea, Speranta si Credinta sunt pilonii.
Oare noi, acum, pe ce mai stam si cu ce ne incununam.....
Oare noi ne mai numim oameni...
Eu zic ca da. 
In fiecare zi cunosc oameni frumosi si vii. 
Oameni cu suflet si inima. 
Oameni care iubesc, spera, au credinta si incredere in ei si in cei din jur. 
Imi place sa cred ca ei sunt inca sufletul acestei tari si sper sa nu fiu naiv!

joi, 3 septembrie 2015

The Shift, dr Wayne Dyer şi despre EGO



Acum câteva zile, mai precis pe 29 August 2015, un om deosebit a plecat în căutarea fericirii finale. În memoria lui vă scriu acum.

Celor care încă nu i-au văzut filmele şi nu au citit ceva scris de el, le recomand cu mare căldură să îşi aloce ceva timp pentru a îşi răsfăţa sufletul cu filmul The Shift (click aici pentru vizualizare)

El defineşte într-un stil unic EGO-ul, ca fiind Edging God Out=Marginalizarea lui Dumnezeu din sufletul nostru. Cum îngrădim, inconştient sau nu lumina pusă de Divinitate în sufletul fiecărui om şi ce rol are societatea în toate astea.

La rândul său celebrul Ken Blanchard (autorul cărţii The One Minute Manager) preia această expresie şi o exemplifică astfel:
“Cea mai mare dependenţă cu care se confruntă majoritatea preşedinţilor de companii, managerilor, oamenilor de stat şi politicienilor este EGO-ul lor, care îl putem descrie ca fiind Edging God Out, este ca atunci când ei se cred buricul pământului. Când ajung în acest punct, împing şi trag tare pentru bani, recunoaştere, putere şi statut, cu orice preţ. Uită că sunt acolo mai mult să servească decât să fie serviţi!”

Nada pentru film, sunt câteva sfaturi de la acest om deosebit:

·         Atunci când judeci pe cineva, nu îl defineşti pe el, ci te defineşti pe tine.
·         Simte-te prost sau motivează-te! Orice vei face este alegerea ta.
·         Un conflict nu poate trăi fără participarea ta.
·         Nu poţi fi singur dacă iţi place persoana cu care eşti singur.
·         Cum te tratează oamenii face parte din karma lor. Cum le răspunzi face parte din karma ta.
·         Dacă schimbi modul în care vei privi lucrurile, lucrurile la care te uiţi se vor schimba.
·         Cea mai mare formă de ignoranţă este să respingi ceva despre care nu ştii nimic.
·         Să faci ceea ce-ţi place este piatra de temelie a abundenţei tale.
·         Abundenţa nu e ceva ce se obţine, ci ceva la care te racordezi.
·         Când dansezi, scopul tău nu este să ajungi într-un anume loc de pe ringul de dans, ci să te bucuri de fiecare pas al dansului.

Fi curios şi inspirat, lasă lumina sa crească în sufletul tău, Dumnezeu a pus-o acolo!

joi, 13 august 2015

Elimină toxinele din viaţa ta

Se spune ca în viaţă, printre multe lucruri importante, trei ies în evidenţă:
  1. Cât de frumos trăieşti;
  2. Cât de mult iubeşti;
  3. Cât de elegant te-ai dat la o parte din faţa lucrurilor care nu îţi erau destinate.
Este bine să fi atent la nivelul de "toxicitate" psihică la care eşti expus. 
Ca şi orice altă obişnuinţă este foarte posibil să nu realizezi câte toxine înghite psihicul tău şi să te trezeşti când este prea târziu. 

Dacă eşti prea încordat, reacţionezi prea des cu emoţii negative la anumite persoane sau situaţii, cerul sufletului tău are prea des nori şi furtuni cu tunete şi fulgere, fi atent!
Uită-te cu atenţie la tine şi în jurul tău. 
Este momentul să schimbi ceva.
Poate iei prea multe asupra ta, lucruri care nu îţi erau destinate: furie, supărări, probleme, etc ale celor din jurul tău.
Poate nu îţi acorzi prea multe şanse să te relaxezi, să faci mişcare, să râzi, să faci dragoste, să iubeşti şi să te iubeşti, să dormi, să faci ceea ce îţi place.
Poate mediul în care lucrezi este toxic pentru tine şi nu te mai hrăneşte ci te otrăveşte.
Poate carterierul şi vecinii nu îţi mai plac.
Orice ce ar fi, ai grijă la nivelul de toxicitate - să nu devină ireversibil!
Pentru ca avem o singură viaţa - Actioneaza!

joi, 6 august 2015

Perspectivă

Azi este cea mai proastă zi din viaţa mea!
Şi nu încerca să mă convingi că
Este ceva bun în fiecare zi
Deorece, dacă te uiţi mai atent
Aceasta lume seamănă cu iadul.
Chiar dacă
Ceva bun mai străluceşte din când în când
Fericirea şi împlinirea nu ţin prea mult
Şi nu este adevărat că
Totul este în mintea şi inima noastră
Deorece
Adevărata fericire poate fi obţinută
Doar daca eşti înconjurat de bine
Nu este adevărat că binele există
Sunt sigur că poţi fi de acord cu asta
Realitatea
Creează
Atitudinea mea
Totul este în afara controlului meu
Nici într-un milion de ani nu mă vei auzi spunând
Azi este cea mai bună zi din viaţa mea!


Acum citeste de jos în sus...