duminică, 6 septembrie 2015

Încrederea-Speranţa-Credinţa




Când mă jucam cu copii mei şi îi aruncam în sus, ei râdeau, pentru că ştiau că îi voi prinde întotdeauna. Aceasta este Încrederea.




 

În fiecare noapte când ne culcăm, nu avem garanţia că în ziua următoare ne vom trezi vii, dar continuăm să punem ceasul să sune pentru a ne trezi. Aceasta este Speranţa.


Datorită secetei prelungite, locuitorii unui sat au decis să se roage ca să fie ploaie. Când s-au strâns să se roage în biserică, un copil a venit cu umbrela. Aceasta este Credinţa.


Trei lucruri esentiale care nu trebuiesc pierdute sau uitate. Impreuna cu Iubirea ne fac inima mai usoara, drumul mai neted si sigur, oameni mai buni si mai nobili.

Traim zile interesante, imi place mie sa spun. 
Migrantii risca tot ca sa isi puna familiile si copii la adapost de cea mai mare urgie creata de om: RAZBOIUL! 
Primarul Oprescu este arestat pentru mita si prins in fapt. Incet, incet iese la suprafata mazga imputita a minciunii, trasa de adevarul cel slab si uitat.
Oamenii sufera si altii comenteaza pe FB ca niste mici nazisti speriati ca cineva le va fura ceva...ce? Nici ei nu stiu! Suntem atat de mici la suflet si handicapati emotional ca nu suntem in stare sa ne punem in locul unui tata care isi vede mort copilul de 3 ani pe o plaja. De nebun si terorist ce este, face el asta? 
Mamele cu copii in brate risca tot ca sa iti ia tie... ce? Praful de pe toba!? 
Asa am ajuns?
Nu ne mai interseaza nimic de cel de langa noi si traim amagirea ca noua nu ni se poate intampla!? Generali de carton si guvernanti belicosi declara ca a venit sfarsitul lumii si musulmanii ne vor invada. 
De ce asta, cand toti migrantii vor in Germania, ce treaba au ei cu Romania!? 
Si daca au, oare noi suntem mai caini decat cainii si refuzam sa intindem o mana unui om ce fuge de moarte!?

  Celor ce nu inteleg ce inseamna razboiul, le recomand sa faca un mic efort si sa citeasca cateva volume scrise de Sven Hassel sau sa stea de vorba cu cineva care a vazut cu ochii lui ce face aceasta fiara dezlantuita de om. Mie mi-a povestit bunicul, tata si alti oameni aproipiati ce au trecut prin zilele negre ale anilor '30-'50. Un alt om drag mie mi-a povestit ce a vazut in Africa secolului 20. Am citit mult si am vazut multe documentare, dar, realitatea este cu mult mai rea.

Iubirea este cununa. Increderea, Speranta si Credinta sunt pilonii.
Oare noi, acum, pe ce mai stam si cu ce ne incununam.....
Oare noi ne mai numim oameni...
Eu zic ca da. 
In fiecare zi cunosc oameni frumosi si vii. 
Oameni cu suflet si inima. 
Oameni care iubesc, spera, au credinta si incredere in ei si in cei din jur. 
Imi place sa cred ca ei sunt inca sufletul acestei tari si sper sa nu fiu naiv!

Niciun comentariu: