miercuri, 4 mai 2016

Managementul energiei personale - 1

Despre gestionarea timpului am vorbit destul aici si am facut o promisiune, acum trecem mai departe.
Studiile din ultimii 20 de ani arată că statul la servici peste program este o soluţie temporară şi de criză, nu este o soluţie pe termen lung. Provocările de business din zilele noastre sunt mai variate şi mai complexe decât cele de acum 20-30 de ani iar timpul este o resursă limitată, neregenerabilă. Odată consumat pentru ceva intr-o zi, el nu mai poate fi realocat pentru altceva. 
Timpul consumat rămâne consumat, indiferent pe ce l-ai consumat!
Important este ce facem cu acele intervale de timp pe care le avem la dispoziţie!?
Toată lumea îşi doreşte să fie mai efcient la servici ca să aibă mai mult timp pentru activităţile preferate (indiferent că ele sunt tot muncă, dar în alt parte şi în alt mod J).
Răspunsul pe care îl doreşte toată lumea este cel la întrebarea de mai sus. Pe lângă instrumentele şi tehnicile de gestionare a timpului (agendă, programator, obiective, to do list, disciplină, etc.) avem mare nevoie de ceva esenţial. 
Avem nevoie de ceva esenţial, dar de care mulţi uită. 
Avem de nevoie de energie! 
Avem nevoie de energie pentru a fi eficienţi şi rapizi la servici, avem nevoie de energie ca odată ajunşi acasă să facem ceva prin casă (curat, mâncare, etc.) să mergem la sală, la dans, la o bere cu prietenii sau în parc cu copii. Indiferent de vârstă, sex, pregătire, profesie sau orice vreţi voi, toţi avem nevoie de energie pentru lucrurile personale, pentru acele activităţi care ne dau putere şi motivaţie.
Vestea bună este că faţă de timp, energia este regenerabilă! Vestea şi mai bună este că dacă alocăm energie unor anumite activităţi putem produce chiar mai multă energie!

Pentru început, hai să vedem cum stai cu nivelul energiei şi pe urmă „îţi voi dezvălui câteva secreteJ” ca să îţi creşti nivelul de energie.
 
Test rapid – Eşti într-o criză de energie personală?

Bifează care din declaraţiile de mai jos sunt adevărate pentru tine.

Corp
__Nu am un somn regulat de cel putin 7-8 ore pe noapte şi de obicei mă trezesc obosit/ă dimineaţa.
__Obişnuiesc să sar peste micul dejun, ori aleg ceva care îmi potoleşte foamea rapid şi nu este nutritiv.
__Nu fac sport destul (asta însemnând antrenament cardio de 3 ori pe săptămână şi stretching cel puţin o dată pe săptămână).
__Obişnuiesc să nu îmi iau pauze regulate în timpul zilei pentru a îmi reîncărca bateriile, ori mănânc des la birou, asta dacă îmi aduc aminte să mănânc.

Emoţii
__Frecvent mă surprind la servici, că sunt iritat/ă, nerăbdător/are ori anxios/asă, în mod special atunci când am o sarcină solicitantă.
__Nu am destul timp pentru familie şi pentru cei dragi mie şi atunci când sunt cu ei, nu întotdeauna sunt cu adevarat cu ei.
__Am prea puţin timp pentru acele activităţi care îmi fac plăcere cu adevărat.
__Frecvent nu îmi acord timp pentru a îmi exprima recunoştinţa faţă de cei din jurul meu ori pentru a savura realizările şi împlinirile mele.

Minte
__Am dificultăţi în a mă concentra pe a face un singur lucru o dată şi sunt uşor de distras în timpul zilei de muncă, mai ales de email.
__Îmi petrec majoritatea timpului dintr-o zi reacţionând la situaţii de criză mai mult decât să mă concentrez pe acele activităţi care aduc valoare pe termen lung şi eficienţă ridicată.
__Nu îmi aloc destul timp pentru reflecţie, strategie şi creativitate.
__Lucrez seara după terminarea programului ori în weekend-uri şi extrem de rar mi-am luat concediu rapid, neplanificat cu ceva timp înainte.

Spirit
__Nu petrec destul timp la servici făcând ceea ce fac eu mai bine şi mă bucură cel mai mult.
__Este o diferenţă semnificantă între ceea ce spun că este mai important pentru mine în viaţă şi felul în care îmi aloc timpul şi energia în mod curent.
__Deciziile de la locul meu de muncă sunt influenţate mai mult de cauze externe decât de un sens clar şi puternic al propriului meu scop.
__Nu investesc destul timp şi energie în a mă diferenţia pozitiv de alţii sau de oameni în general.

Cum este nivelul tău de energie?
Te rog să treci câte declaraţii ai bifat ____

Interpretarea scorului general
0 – 3: Abilităţi excelente de gestionare a energiei personale;
4 – 6: Abilităţi rezonabile de gestionarea a energiei personale;
7 – 10: Deficit semnificativ în gestionarea energiei personale;
11 – 16: O criză de gestionare a energiei personale, pe deplin dezvoltată.

La ce captiol trebuie să lucrezi?
Trece numărul bifelor de la fiecare categorie.
Corp   ___
Minte  ___
Emoţii ___
Spirit   ___

Interpretarea scorului pe categorii
0: Abilităţi excelente de gestionare a energiei;
1: Abilităţi rezonabile de gestionarea a energiei;
2: Deficit semnificativ în gestionarea energiei;
3: Criză a energiei pe deplin dezvoltată.

Acum şti cum stai. Dacă vrei să aflii cum să dobândeşti mai multă energie, urmăreşte postarea viitoare.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Bună tuturor, spun acest lucru pentru că nu mai pot să-l păstrez la sine, acum că sunt mai bun și mai puternic, am făcut o operație în India acum două luni după ce un prieten de-al meu ma direcționat la spitalul specializat PYRAMID că cumpără rinichi uman nu l-am crezut până nu i-am contactat pentru a-mi confirma sinele, nici măcar n-am crezut la început, pentru că mi sa spus să mă înregistrez la NKF cu o sumă pe care nici măcar nu am avut-o în acel moment. informații în care să știe cât de gravă sunt. Îmi dau o asigurare că mi-ar plăti 500.000 de dolari, cărora mi-a fost plătită jumătate din bani înainte de a pleca în India pentru operațiunea care este
suma totală de $ 500,000.00 dolari după ce am plătit comisionul de înregistrare la NKF. Spun asta pentru că vreau toți cei care le doresc cu adevărat să fie donatori de rinichi pentru a le contacta pe e-mail de mai jos. Contactați-le și veți vedea un rezultat bun din ceea ce doriți să știu despre ce vorbesc.

pyramidmedicalcenter@gmail.com
WhatsApp + 2349054872932
CENTRUL MEDICAL PYRAMID