vineri, 6 mai 2016

Managementul energiei personale - 2

Din postare anterioară ai aflat cum stai cu energia personală.
Hai să vedem împreună la ce putem umbla şi cum ne putem ridica nivelul de energie.
Unele companii din lume s-au prins de acest avantaj şi au implementat programe de creştere a efcienţei angajaţilor prin instaurarea unor ritualuri simple care să îi ajute pe aceştia să îşi reînoiască energia la intervale regulate. Au avut de câştigat cam 13 procente la rezultate şi aproape 20 de procente la eficienţă!

Cercetătorii Tony Schwartz şi Catherine McCarthy, care au publicat un articol pe această temă în Harvard Business Review-sursa mea de inspiraţie, recomandă şi ei aceste practici.

Energia fizică-necesară corpului
Energia fizică o regenerăm dacă avem grijă de corpul nostru şi de modul în care îl „hrănim” cu cele necesare. Iata câteva idei bune pentru sporirea energiei fizice:
·       îmbunătăţeşte-ţi somnul prin stabilirea unei ore de culcare cât mai devreme (undeva în jurul orei 22:00, maxim 22:30, ar fi cel mai bine) şi redu băuturile alcoolice.
·       Reduceţi stresul practicând de cel puţin trei ori pe săptămână exerciţii cardio şi cel puţin o dată pe săptămână exerciţii de stretching.
Exerciţii cardio - mişcări repetate timp de maximum o oră (de preferat), ce ridică pulsul şi îl menţin aşa pe toată durata antrenamentului, fară nici o pauză.De ex.: jogging, cycling, înot, aerobic, dans, scări, role, etc.
Exerciţii de stretching – exerciţii de întindere şi relaxare a muşchilor. Exercitiile de stretching efectuate dupa o metoda corecta au mult mai multe efecte asupra organismului, decat simpla ameliorare a flexibilitatii:
- imbunatatesc performantele fizice generale ale organismului
-amelioreaza capacitatea de invatare si efectuare a miscarilor complexe (diverse exercitii sportive)
- cresc capacitatea de relaxare fizica si mentala
- dezvolta capacitatea de constientizare a propriului corp
- reduce riscul de accidentare la nivelul articulatiilor, muschilor si tendoanelor
- reduc tensiunea si durerea musculara dupa efort
- amelioreaza mobilitatea prin stimularea producerii de lichid sinovial (in articulatii) si a elementelor ce intra in compozitia tesutului conjunctiv
- reduc severitatea durerilor menstruale (dismenoreea).
·       Serveşte mese şi gustări uşoare la fiecare 3 ore.
·       Învaţă să observi semnele de cădere de energie, inclusiv agitaţia, căscatul, foamea şi dificultăţile de concentrare.
·       Ia-ţi pauze scurte şi dese, departe de birou, la intervale de 90-120 minute pe parcursul unei zile de muncă.
·       Mănâncă cât mai sănătos şi echilibrat cu putinţă. Echilibrul alimentar şi nutriţia cât mai naturală este cheia. O mare parte din energia fizică vine sau dispare datorită obişnuinţelor noastre alimentare. Evită cât mai mult zahărul rafinat şi băuturile răcoritoare gazoase. Hidratează-te corespunzător.

Energia emoţională-necesară inimii
·       Difuzează emoţiile negative ca iritarea, nerăbdarea, anxietatea, insecuritatea cu ajutorul respiraţiei abdominale profunde.
·       Hrăneşte-te cu emoţii pozitive şi dăruieşte-le mai departe prin exprimarea recunoştinţei către cei din jurul tău. Poţi vedea mai multe în articolul de aici.
·       Priveşte situaţiile conflictuale prin lentile noi. Adoptă „lentile de inversiune” şi întreabă-te „Ce spune cealaltă persoană din conflict şi cum poate avea ea dreptate?” Foloseşte „lentile de distanţă” pentru a te întreba „Cum mi-ar place să văd această situaţie peste şase luni?” Utilizează „lentilele panoramice” şi întreabă-te „Cum mă pot dezvolta şi ce pot învăţa din această situaţie?”
·       Investeşte în contul tău emoţional- cumpără experienţe mai mult decât lucruri.
·       Petrece timp cu oamenii dragi, iartă-te şi iartă. Nu te mai învinovăţi, învaţă lecţia dacă ai greşit, cere iertare dacă este cazul şi mergi mai departe. Rupe-te de trecut dacă acesta te ţine pe loc.
·       Schimbă-ţi „povestea” din capul tău. Merită să fi atent/ă la dialogul din capul tău şi la ceea ce îţi spui în gând despre diferitele evenimente din viaţa ta. Alege să schimbi critica, învinovăţirea şi regretul cu lecţia (ce am învăţat din asta?), iertarea şi orientarea către viitor şi soluţii. Alege să îţi spui lucruri frumoase în gând despre tine, dă şanse celor din jur, crează-ţi imagini frumoase, plăcute în gând. Dă atenţie realităţii imediate mai mult decât să rămâi blocat/ă în trecut pe ceva negativ. Schimbă-ţi perspectiva internă din cea de victimă în cea de explorator/are, este mai amuzant şi mai relaxant aşa J.

Energia mentală – necesară raţiunii
·       Redu întreruperile atunci când eşti concentrat/ă pe ceva important, mai ales întreruperile cauzate de telefoane sau email-uri.
·       Răspunde la email-uri şi telefoane în perioadele de timp pe care ţi le-ai programat pentru asta.
·       Fi ordonat/ă şi disciplinat/ă-obiceiurile mici care te ajută (organizarea şi planificarea, ordinea, analiza fluxului de activităţi, etc.) îţi întăresc disciplina şi te ajută să elimini stresul mental. Cu cât eşti mai disciplinat şi organizat cu atât iei mai puţine decizii (mai ales pentru chestiunile obişnuite) şi îţi rămâne energie pentru deciziile importante.
·       Scoate-ţi lucrurile în cale şi pregăteşte-ţi ziua următaore din seara zilei de azi. La sfârşitul orelor de lucru, identifică care este cea mai provocatoare activitate pentru ziua următoare şi fă-o prioritatea numarul unu atunci când ajungi înapoi la servici.

Energia spirituală – necesară sufletului

·       Identifică activităţile care îţi hrănesc sufletul şi te umplu de energie şi mulţumire de sine-sunt acele activităţi care îţi dau sentimentul de eficienţă personală, de împlinire şi care îţi par „uşor” de îndeplinit pentru că şti bine cum să le faci şi îţi dau bucurie. Găseşte moduri prin care să faci cât mai mult din aceste activităţi.
·       Alocă timp şi energie pentru ce consideri tu că este mai important. De exemplu dacă pentru tine este importantă familia, programează-ţi ultimele 20 de minute de la muncă pentru comutarea către relaxare, aşa vei reuşi să te conectezi mai bine cu familia în momentul în care ajungi acasă. Eu îi spun să schimbi „creierul de servici” cu cel „de acasă”. Dacă traiul în natură este important pentru tine, atunci alocă-ţi timp şi energie pentru a ieşi în natură; dacă a îi ajuta pe alţii te umple de bucurie şi te face să fi împlinit, atunci înscrie-te ca voluntar la o asociaţie care îţi poate facilita astfel de activităţi.
·       Trăieşte în conformitate cu valorile tale profunde. Dacă respectul este ceva foarte important pentru tine dar tu întârzii constant la întâlniri, practică intenţionat ajunsul cu 5 minute mai devreme. Dacă nu ţi-ai identificat valorile nu îţi fă griji, poţi să o faci acum şi să te gândeşti la ele. Valorile sunt acele lucuri în care crezi şi pe care le aperi. Dacă nu şti cum să începi poţi căuta pe google, găseşti multă informaţie (este destulă şi nu are sens să aglomerăm acest articol).

Acestea sunt câteva sugestii ce pot fi aplicate de către fiecare dintre noi pentru a ne ridica nivelul de energie. Fireşte că sunt mult mai multe practici şi mult mai multe lucruri despre care se poate discuta pe marginea acestui subiect, cum ar fi împlinirea şi energia dată de dragoste în ambele sensuri (fizică şi emoţională), practicile de meditaţie şi relaxare, etc.

Aş vrea să menţionez, mai ales pentru cei care au acestă putere, că şi companiile pot face ceva în acest sens. Multe au şi făcut, dovadă că toată lumea a aflat ce fac cei de la Google. Dar şi cele mai mici „s-au prins” de avantajele acestor acţiuni şi au facut săli de recreere în sediul lor, subvenţionează abonamentele la sală pentru angajaţi, oferă cursuri interne de dezvoltare personală, subvenţionează participarea la evenimente sportive pentru angajaţi, promovează o cultură a sportului, a comunicării, organizează evenimente unde angajaţii au ocazia să se cunoască mai bine, au „revistă” internă unde sunt împărăşite valori comune, etc.

Niciun comentariu: